Respect și Demnitate
Fiecare rezident este tratat ca un membru al familiei, cu delicatețe, răbdare și respect pentru propria poveste.
Despre noi
Povestea noastră începe cu dorința de a redefini îngrijirea seniorilor: un loc în care siguranța, eleganța, apropierea umană și demnitatea se întâlnesc firesc, zi după zi.
Cine suntem
Am refuzat de la început ideea clasică și rece de „azil”. Am construit, în schimb, o rezidență în care oamenii nu sunt definiți de vârstă, diagnostic sau nevoie, ci de povestea lor, de ritmul lor și de dreptul lor de a trăi frumos.
Pentru noi, îngrijirea adevărată înseamnă demnitate, respect, răbdare și atenție reală. Înseamnă camere luminoase, spații curate, mese pregătite cu grijă, conversații calde și sentimentul că fiecare rezident contează.
Avem o echipă medicală și de îngrijire atent selectată, competentă și implicată, formată din oameni care înțeleg că siguranța, atenția și reacția rapidă pot face diferența. Monitorizarea stării rezidenților, colaborarea cu medici specialiști și intervenția promptă atunci când apar schimbări sunt lucruri pe care le tratăm cu maximă seriozitate.
Aparținătorii trebuie să poată dormi liniștiți. De aceea, comunicarea cu familia este importantă pentru noi. Dacă starea unui rezident se schimbă sau este nevoie de anumite măsuri, familia este contactată rapid și informat, cu transparență și responsabilitate.
Valori
Fiecare rezident este tratat ca un membru al familiei, cu delicatețe, răbdare și respect pentru propria poveste.
Asistență medicală, monitorizare atentă și prezență responsabilă în fiecare moment al zilei și al nopții.
Comunicare directă, deschisă și constantă cu familiile, mai ales când apar decizii importante.
Combatem singurătatea prin socializare, activități zilnice și un mediu cald, viu și atent organizat.
Testimoniale
Fiecare familie ajunge la noi cu propria poveste, propriile temeri și propriile întrebări. Aceste mărturii vorbesc despre încredere, adaptare, liniște și despre felul în care un loc potrivit poate schimba viața unui senior și a celor dragi lui.
Mama mea, în vârstă de 89 de ani, este primul rezident al centrului și avem deja primele impresii, care sunt foarte pozitive: clădirea nou construită are facilități moderne, adaptate perfect scopului. Atmosfera este primitoare, iar personalul atent și amabil. Sunt create, astfel, condiții foarte bune pentru rezidenții centrului.
Dar trebuie să menționez, în mod special, sprijinul și încrederea acordate de d-na Bianca, ea fiind alături de familia noastră în această perioadă dificilă, cu multă empatie, dar și cu sfaturi practice care trădează o profundă cunoaștere a acestui domeniu profesional.
Desigur, este înconjurată de o echipă formată din persoane competente și dedicate, împreună cu care a creat un mediu pe care îl putem recomanda fără rețineri.
Mircea I.
Cel mai greu nu a fost diagnosticul. Cel mai greu a fost să accept că nu îl mai puteam îngriji acasă.
Când medicul ne-a spus că tata suferă de demență Alzheimer, parcă timpul s-a oprit. Omul pe care îl știam dintotdeauna, puternic, curajos, încăpățânat, un adevărat „haiduc”, cum îi plăcea să spună despre el, începea, încet, să uite.
Prima mea grijă a fost mama. Și ea este în vârstă, are propriile probleme de sănătate și, deși se descurcă încă singură, nu mai avea puterea fizică și răbdarea de a avea grijă de tata zi și noapte. Boala lui devenea tot mai solicitantă, iar fiecare zi aducea noi provocări.
Eu aveam serviciu, propria familie și multe responsabilități. Încercam să fiu peste tot, dar simțeam că, oricât m-aș împărți, nu reușeam să le ofer niciunuia ceea ce avea nevoie. Mă apăsa vinovăția că nu pot face mai mult.
La început am căutat o soluție de îngrijire la domiciliu. Mi se părea singura variantă pe care aș fi putut să o accept. Așa am cunoscut echipa unor oameni extraordinari, care, pe lângă serviciile de îngrijire la domiciliu, dezvoltaseră și Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu.
Nu m-am gândit nicio clipă că, într-o zi, această rezidență avea să devină locul în care tata își va găsi liniștea.
Astăzi îl văd altfel. Îl văd înconjurat de oameni care îl cunosc, îl înțeleg și îi respectă ritmul. Îl văd zâmbind, glumind și simțindu-se în siguranță. Oamenii de acolo nu sunt doar îngrijitori. Sunt cei care îi oferă răbdare atunci când uită, încurajare atunci când se pierde și afecțiune atunci când are cea mai mare nevoie.
Tata, „haiducul” nostru, și-a găsit o a doua familie.
De fiecare dată când mergem în vizită, eu, mama și nepotul lui, plecăm cu aceeași convingere: am ales locul potrivit. Îl găsim îngrijit impecabil, liniștit și tratat cu o căldură pe care nu o poți învăța din cărți. Se vede în felul în care este privit, în felul în care este ascultat și în grija pe care o primește în fiecare zi.
Și, poate pentru prima dată după mult timp, nu doar tata este mai liniștit.
Și noi suntem.
Mama poate, în sfârșit, să fie din nou soția lui, nu îngrijitorul lui. Eu pot fi din nou fiica lui, nu omul care trăiește permanent cu teama că nu face suficient. Iar nepotul lui îl poate vizita cu bucurie, păstrând amintirile frumoase alături de bunicul său.
La Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu am descoperit că îngrijirea înseamnă mai mult decât ajutor medical. Înseamnă să creezi un loc în care oamenii să se simtă acasă, să fie tratați cu demnitate, respect și empatie, iar familiile lor să își regăsească liniștea sufletească.
Nu ne-am dorit niciodată să găsim un loc în care să îl lăsăm pe tata.
Ne-am dorit să găsim un loc în care să știm că este iubit, în siguranță și îngrijit așa cum merită.
Iar astăzi știm, fără nicio îndoială, că l-am găsit. La Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu.
Mihaela A.
Am crezut că trebuie să-l salvez. De fapt, avea nevoie doar de locul potrivit.
Sunt fiică. Iar atunci când omul care te-a învățat să mergi începe să se piardă în propria tristețe, simți că ai datoria să-l ridici. Numai că, uneori, dragostea nu este suficientă.
Tatăl meu locuia într-un alt oraș. După ce a rămas singur, parcă s-a stins puțin câte puțin. Nu mai ieșea din casă, nu mai răspundea cu aceeași căldură la telefon, iar fiecare conversație se termina cu același: „Sunt bine, nu-ți face griji.” Dar eu știam că nu era bine.
În fiecare seară mă întrebam ce aș mai putea face. Căutam soluții, citeam, ceream sfaturi, făceam drumuri ori de câte ori puteam. Plecam de la el cu inima grea și cu sentimentul că îl las din nou singur. Vinovăția mă urmărea în fiecare zi. Simțeam că îl dezamăgesc, deși făceam tot ce îmi stătea în putere.
Apoi am înțeles că nu trebuia să aleg între viața mea și grija pentru el. Trebuia doar să găsesc locul în care să nu mai fie singur.
Așa am descoperit Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu.
Recunosc, am avut emoții. Mă întrebam dacă se va adapta, dacă va accepta schimbarea, dacă se va simți „acasă”. Dar răspunsul l-am primit chiar de la el.
Astăzi, când îl sun, îmi spune că este în mijlocul unei partide de table. Joacă alături de echipa de asistență, iar oamenii care îl îngrijesc au devenit, încet și firesc, familia lui de zi cu zi.
Este tratat cu demnitate, cu respect și cu empatie. Nu este doar cazat într-un cămin pentru vârstnici. Este ascultat. Este încurajat. Este implicat. Este văzut ca om, nu ca pacient sau beneficiar.
Pentru mine, Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu a fost răspunsul la toate nopțile în care nu găseam o soluție. Pentru tatăl meu, este o pensiune în care și-a regăsit liniștea, zâmbetul și bucuria de a trăi.
Uneori, cele mai grele probleme nu au nevoie de cele mai complicate soluții. Au nevoie doar de oamenii potriviți, în locul potrivit.
Iar pentru noi, acel loc se numește Rezidența Seniorilor Sfântul Laurențiu.
Cristina A.
Următorul pas
Descoperiți serviciile, opțiunile de găzduire și modul în care personalizăm experiența fiecărui rezident.